Nu te iartă,ai lăsat-o să cadă,iar visurile i s-au zdrobit de asfalt.Odată cu ea,au murit şi poeziile,cuvintele.Tu te frămânţi uşor,îţi freci mâinile şi spui mereu şi ţipi că nu ştii ce să faci.Uit-o?Poate ar fi singura şansă,dar gândul te bântuie,nu poti să uiţi,indiferenţa nu-i de ajuns.Parcă ieri vedeam o fata tanără şi frumoasă plimbându-se prin parc.Acea fată pe care o vedeam mereu,care îmi inveselea ziua,s-a pierdut printre oameni,a refuzat fericirea şi a aprobat chinul.De ce să suferi când poţi să uiţi?Merită să te zbaţi atâta pentru dragoste?Aţi pierdut amândoi în faţa iubirii,în faţa tuturor.Şi tu ceri ca un prost acum iertare...şi cine să-ti mai dea iertare?Căci voi sunteti doar niste păpuşi din cârpe,nemaiavând a doua şansa.
Şi s-au iubit şi au plecat.Şi-a fost odată.Dar a rămas speranţa...