"Anotimpurile se succed pe rabojul anilor,soarele rasare cu fiecare zi si razele lui dezmiarda firul de iarba pe care sclipesc diamantin stropii de roua.In fiecare zi,o inima obosita se opreste la ultima ei bataie si alti ochi se deschid pentru prima data la lumina lumii.
Din noaptea timpurilor si pana astazi,oamenii au muncit,s-au inmultit si au predat faclia vietii celor pe care i-au zamislit,cu aceeasi simplitate cu care isi arau ogorul si culegeau roadele holdelor sau livezilor.
Cand ziua lua sfarsit si vioriul amurgului invaluia pamantul,animalele se retrageau in culcusul lor,pasarile se cuibareau printre frunze si in linistea firii doar omul statea de veghe,singur,cu gandul lui si cu stelele cerului.
In suflet i se invalmaseau dorinti,aspiratii si visuri neimplinite si pe care mintea lui le framanta zadarnic si carora nici macar tainicul murmur al noptii nu le gasea dezlegarea.
Cu un singur motiv melodic,mereu acelasi si mereu modificat,simfonia vietii omului a urmarit si cauta inca si astazi o septima de dominanta,un acord perfect intre nevoile lui materiale si nevoile spirituale.
I s-a dat si un nume acestei cautari - fericirea - pe care fiecare si-o inchipuie altfel si o doreste sub alta infatisare.Omul o cauta mereu in afara lui,manat de o inexplicabila forta launtrica,de o neobosita sete de implinire,de regasire si de depasire.
Si pentru ca nu s-a gandit niciodata s-o caute in el insusi,a gasit o compesatie in sublimarea instinctului ancestral,transformand forta irationala,ilogica si inconstienta a instinctului intr-un sentiment care a contribuit mai mult decat orice la luminarea drumului care duce la adevarata fericire : dragostea."
