Ştiu cã iarna e rece,adunã toatã frica ce am strâns-o pe parcurs.Te face sã te gândeşti la toate lucrurile care îţi lipsesc.Dar eu am tot ... te am pe tine, îi am pe ei.Cred cã asta e tot ce conteazã acum ... Şi aud vocea din spate care-mi spune ca de fiecare datã :"Uitã de regrete, n-are rost ..." Am o urã cumplitã în mine încat aş putea sã mut munţi.Am obosit sã lupt cu timpul,parcã trece în zadar cu fiecare secundã.Şi lumea mi se împarte în alb si negru ... iar dupã cortine?Actori care îşi bat joc de noi.Imi pierd şi gândurile.Sunt amintiri vagi .
Há tanto silêncio em volta que me parece ouvirnas janelas o golpe dos raios da Lua.
Lasã-mã sã-mi plimb mâna prin pãrul tãu,sã te sãrut pe gât,sã-ţi şoptesc din când în când cã te iubesc,sã fiu alãturi de tine oricând îţi e greu.
Cât de triste sunt dimineţile întunecoase şi reci.Imi dau o stare de moleşealã,de nesiguranţã,dar habar n-am de ce.Incep sã mã rãtãcesc în gânduri,nu mai ştiu ce am vrut sã zic,dar nu mai conteazã.Am şi uitat cã totul se poate transforma într-o minciunã şi ne poate rãni grav.Greşeala noastrã e cã suntem naivi.Avem orizonturi largi,iar noi ne abatem cãtre infinit.O amintire persistã ... Şi încep sã mã gândesc la relaţii,cum se îndrãgostesc oamenii,au copii,îmbãtrânesc împreunã şi îşi spun la revedere.
"Anotimpurile se succed pe rabojul anilor,soarele rasare cu fiecare zi si razele lui dezmiarda firul de iarba pe care sclipesc diamantin stropii de roua. In fiecare zi,o inima obosita se opreste la ultima ei bataie si alti ochi se deschid pentru prima data la lumina lumii. Din noaptea timpurilor si pana astazi,oamenii au muncit,s-au inmultit si au predat faclia vietii celor pe care i-au zamislit,cu aceeasi simplitate cu care isi arau ogorul si culegeau roadele holdelor sau livezilor. Cand ziua lua sfarsit si vioriul amurgului invaluia pamantul,animalele se retrageau in culcusul lor,pasarile se cuibareau printre frunze si in linistea firii doar omul statea de veghe,singur,cu gandul lui si cu stelele cerului. In suflet i se invalmaseau dorinti,aspiratii si visuri neimplinite si pe care mintea lui le framanta zadarnic si carora nici macar tainicul murmur al noptii nu le gasea dezlegarea. Cu un singur motiv melodic,mereu acelasi si mereu modificat,simfonia vietii omului a urmarit si cauta inca si astazi o septima de dominanta,un acord perfect intre nevoile lui materiale si nevoile spirituale. I s-a dat si un nume acestei cautari - fericirea - pe care fiecare si-o inchipuie altfel si o doreste sub alta infatisare.Omul o cauta mereu in afara lui,manat de o inexplicabila forta launtrica,de o neobosita sete de implinire,de regasire si de depasire. Si pentru ca nu s-a gandit niciodata s-o caute in el insusi,a gasit o compesatie in sublimarea instinctului ancestral,transformand forta irationala,ilogica si inconstienta a instinctului intr-un sentiment care a contribuit mai mult decat orice la luminarea drumului care duce la adevarata fericire : dragostea."
Sufrageria e plinã de fum,plinã de aerul pe care nu-l suport.Am deschis geamul şi a intrat un miros de toamnã.M-a cuprins un val de tristeţe.Imi amintesc mult prea multe,memoria îmi joacã feste uneori. Nu mai sunã telefonul ca altãdatã sã ne zicã "Buna ziua".O parte din noi lipseşte şi nu o putem recupera orice am face.E greu sã depãşeşti momentul când pierzi pe cineva,pe care îl cunoşti de o viaţã întreagã. Aş fi vrut sã apreciez timpul care l-am petrecut împreunã,dar am fost o proastã.Tocmai acum,când e prea târziu,îmi dau seama de tot.Şi câte ar fi trebuit sã-ţi zic ... acum ţi le spun doar în gând.Şi da,m-a marcat chestia asta pentru cã realizez cã la un moment dat nu voi mai avea pe nimeni ....
Moartea este o victorie şi când ai reuşit în viatã, coşciugul este un car triumfal. ( Jose Marti )
E cel care stã şi cântã pentru noi.Cel care îşi reprezintã viaţa prin muzicã,apãsând câteva clape te introduce în lumea sa.Te îndrãgosteşti pur si simplu de sunete,devii dependent,e ca o boalã,fãrã sã vrei,fãrã sã crezi ,e împotriva voinţei tale . "Mi-am pierdut viaţa,dar mi-am regãsit-o în cântat" îmi zicea el în timp ce îşi dregea vocea. Ascultându-l mi-am dat seama cã viaţa nu e doar aşa,poţi sã ţi-o schimbi dupã cum vrei. Şi regret cã uneori n-am putut face nimic pentru a o schimba. In memoriam ...
Sunt printre sutele de oameni care merg mereu pe aceeaşi alee acoperitã de frunze.E o toamnã târzie,friguroasã şi parcã sufletele noastre sunt la fel.Pline de urã şi vicii. Iar bate vântul şi îmi aşeazã pãrul în diferite direcţii.Mã obsedeazã gândul cã iar ajung acasã şi nu-i nimeni care sã mã înţeleagã;uneori mã abţin enorm sã nu plâng şi lacrimile nu-s de tristeţe,ci de nervi. Dumnezeule sunt înconjuratã de proşti,cretini şi falşi.Un alt motiv pentru care urãsc toamna : mã face sã stau in casã şi sã-mi adun gândurile,sã le analizez şi sã-mi fac nervi din nou.Mereu mã pândesc situaţiile penibile la care am luat parte şi nu-mi dau pace deloc. Ah,pur si simplu mã urãsc cãci nu pot fi puternicã .
... sã alerg desculţã pe plajã, sã privesc rãsãritul,sã ascult raggae,sã stau o zi întreagã în pat uitandu-mã la filmele vechi de dragoste,sã lipesc fotografii pe tot peretele,s-o iau de la zero,sã mã ţii de mânã,sã mâncãm îngheţatã ca doi copii,sã citesc ziarul,sã-ţi cumpãr chiloţi,sã fac cumpãrãturi,sã vopsesc tavanul în galben,sã-mi lãcuiesc unghiile,sã ţip la tine,sã gãtesc,sã dansez de nebunã pe o melodie tâmpitã,sã casc ochii la vitrinele magazinelor,sã merg la Lisabona,sã mã plimb cu iahtul,sã învãţ odatã şi pentru totdeauna portughezã,sã mã dau cu sania,sã te bat mãr la rummy,sã mã iei in braţe şi sã-mi spui cã mã iubeşti,sã-ţi port tricoul,sã desenez flori pe tot caietul,sã iau 10 la românã,sã mã plimb prin ploaie,sã te sãrut,sã-ţi spun cã eşti un fraier şi cã n-ai dreptate,sã pun etichete pe borcanele de dulceaţã ...
Imi prezint viata in anotimpuri, Recit tipuri de timpuri cu zambete si riduri; Aduc lucruri uitate in prezent prin ganduri si fapte; Apuc pe drumul vietzii dorit cu miere si lapte. Anul meu incepe vara, cu ani de soare, Presarati pe alocuri cu primaveri si prime toamne, Prime doamne zambitoare printre lacrimi de sudoare; Primeaza fluturii cu aripi de nerabdare. Rimeaza nori cu soare, sunt ierni in asteptare Asteptate se lasa grijile, lipsa de nerabdare. Cunosc primul zambet si-i zambesc recunoscandu-l Si trec ani si mari si munti, cel ce nu trece-i timpul. Imi ies lacrimi in cale sunt primele frunze cazand; Simt adieri de toamne, chemari de timp trecand. Tremurand, speriat de vant si de ploi adorm sperand Sa-mi cant refrenul vietii luminat de-un soare bland! Imi cant refrenul vietii luminat de-un soare bland; Privesc peste anotimpuri, de timp ma ascund. De timp ascund trecutul, invat sa ascult; Ascult timpul trecand, invatand din trecut! Ma trezesc crengi ce-mi bat in geamul anilor de vara, Imi zambesc reci frunze ce cad parca-ntaia oara. O toamna de cativa ani s-asterne si invat, Sa nu uit soarele ajutat de un blit si un bat. Inselat de lumina totul fuge Spre tari mai calde. Deasupra mea ploaia invinge! Rabd, ascult vantul ce-mi sopteste: “Asta nu-i tot!” Si nu mai pot si plang si strig, traiesc ca un mort! Cad primi fulgi de nea, parasit de ea-nteleg Ca eu sunt doar o parte, am nevoie de un intreg! Taramul ghetii e presarat cu fulgere, Lipsit de stele, de soare, cunosc primi ani de inchisoare, Cu vizite scurte ale sufletelor mute, Ninsori abundente de ura shi lacrimi inghetate. Chiar cand iarna-i mai rece si simt ca norii nu mai rabda, Lacrimile topesc zapada, rasare un fir de iarba! Dati-mi un suflet si-o sa-l invat sa iubeasca Asa cum am fost invatat ca soarele poate sa renasca De acele suflete ce mi-au readus rasaritul, De mii de zambete si versuri ce n-au apus trecutul! Nori de gheata se sfarma, primavara cade-ncet. Accept s-astept iar, inima verii in piept, Iar animat de soare timpul se va scurge lent, Absent in clipele calde prezente permanent. Visand la ani de vara multumesc trecutului! Inchid un ultim gand lasand ura vantului: “Am invatat ca soarele poate sa renasca! Dati-mi un suflet si o sa-l invat sa iubeasca!”
Işi ţinea degetele încleştate pe un pahar cu whisky şi o privea .. era minunatã.Ea îşi încheia nasturii de la cãmaşa roşie,apoi îl sãrutã pe frunte şi ieşi din apartament,rãmânând doar el în camera goalã într-o atmosferã monotonã. Ar fi vrut sã-i spunã înainte sã plece doar cã-i iubeşte modul de a se îmbrãca,îi iubeşte rãsuflarea grea pe ceafa lui,iubeşte orice la ea. Şi asta e iubire?Sau pur si simplu obsesie?Când iubeşti,priveşti doar calitaţile persoanei de lânga tine şi nu numai.Refuzi sã crezi cã eşti prea îndrãgostit.
Va fi-ntr-o noapte caldă de mai. Când vei intra În parcul meu, Nisipul aleilor deşarte, Îmbrăţişănd pantofii tăi albi, va tresări... La revederea celei venite de departe Copacii vor zâmbi... Ferestrele-mi închise se vor deschide iar, Şi-n vazele uitate pe albe etajere, Buchetele uscate de alb mărgăritar Vor palpita Ca-n ascultarea unui demonic Miserere!... Va fi-ntr-o noapte caldă de mai. Când vei veni, "Olimpia" din cadru-i îţi va surâde iar, Ceasornicu-n perete va respira mai rar Şi mutele covoare, pe jos, vor tresări... Demonul nebuniei va coborî din nou Pe-albastrele sofale Şi albele dantele, Aripa lui va stinge lumina-n candelabru, Iar noi, Sub ocrotirea tăcutelor perdele, Postum ca şi-ngropaţii de vii, într-un cavou, Ne vom iubi-n parfumuri de brad şi de cinabru.
Şi-apoi... Va fi într-o seară poate ca şi-alte seri. Va fi O seară de octombre cu palpitări discrete De frunze, De imagini, De pleoape Şi regrete... Vai!... cea din urmă seară când tu vei mai veni Va fi o aiurare de toamnă pe sfârşite, O aiurare-n versuri brodate pe-o batistă - Simbolul despărţirii...
Şi-atâta tot...
Şi-apoi Nu va mai fi nimica, Nu va mai fi nici soare, Nu va mai fi nici lună Nici stele căzătoare... Şi faţă de noi singuri, Poate, Nu vom mai fi nici noi!...
Aratã-mi calea spre fericire,lasã-mã sã-ţi fiu umbrã,lasã-mã sã-ţi fiu tot ce ai nevoie.Mi-ai zis odatã cã singurãtatea te deprimã,te face sã te gândeşti la moarte.Eu te pot apãra,te pot sprijini când ai nevoie.Lasã-mã sã-ţi fiu şi aer şi pãmânt. Am respirat uşor.Mi-am adus aminte cât pot sã te vreau.Te vreau aici,vreau sã-ţi simt rãsuflarea pe ceafã,vreau sã-ţi simt parfumul,sã-ţi simt buzele coborând pe corpul meu,te vreau enorm.Mi-e dor de tine,mi-e dor sã-mi spui toate lucrurile alea trãsnite şi sã izbucnim amândoi într-un râs prostesc sau sã mã îmbrãţisezi numai cum tu ştii,iar eu sã tremur de bucurie.Am uitat cum e sã fiu cu tine,am uitat cât de fericiţi eram..
teu riso, tua distância, minha agonia, meus sonhos, meu medo ...
Nu te iartă,ai lăsat-o să cadă,iar visurile i s-au zdrobit de asfalt.Odată cu ea,au murit şi poeziile,cuvintele.Tu te frămânţi uşor,îţi freci mâinile şi spui mereu şi ţipi că nu ştii ce să faci.Uit-o?Poate ar fi singura şansă,dar gândul te bântuie,nu poti să uiţi,indiferenţa nu-i de ajuns.
Parcă ieri vedeam o fata tanără şi frumoasă plimbându-se prin parc.Acea fată pe care o vedeam mereu,care îmi inveselea ziua,s-a pierdut printre oameni,a refuzat fericirea şi a aprobat chinul.De ce să suferi când poţi să uiţi?Merită să te zbaţi atâta pentru dragoste?Aţi pierdut amândoi în faţa iubirii,în faţa tuturor.Şi tu ceri ca un prost acum iertare...şi cine să-ti mai dea iertare?Căci voi sunteti doar niste păpuşi din cârpe,nemaiavând a doua şansa.
Şi s-au iubit şi au plecat.Şi-a fost odată.Dar a rămas speranţa...
Şi s-a săturat.S-a săturat să-i ducă dorul,s-a săturat să nu fie băgată în seamă,s-a săturat să facă totul de una singură.Şi îi venea să plângă de nervi căci nu mai suporta chinul.Şi îl avea pe el,degeaba.Până într-o zi când i-a zis : "Ştii că eu nu mai pot să suport toate astea?Sunt sătulă George şi mereu mă faci să plâng".Stătea sprijinită de tocul uşii de la balcon cu spatele la el,privea cerul.Şi-a amintit de ceva şi un zâmbet îi apăru pe faţa încruntată "Mai ştii cum ne-am cunoscut?Cât de imatur erai,acum eşti nepăsător" Nu era un zâmbet de bucurie,era un zâmbet furios."Ana,zi-mi ce vrei să fac,ştii doar că te iubesc,dar nu înţeleg ce vrei tu de fapt de la mine." "Nimic,George, nimic,căci de azi nu te mai vreau în viaţa mea,am obosit." Uşa se trânti violent,George plecase,dar Ana continua să se uite la cer...
Şi-ai să mă uiţi - Că prea departe Şi prea pentru mult timp porneşti! Şi-am să te uit - Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare, Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate Trei lacrimi reci de călătoare ; Iar eu pe ţărm Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers, Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută, Te-oi plânge-n ritmul unui vers.
Şi versul meu L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine, Iar tu - Cântându-l ca şi dânsul, Plângându-l, poate, ca şi mine - Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris, Şi-uitând că m-ai uitat, Vei smulge din cadrul palidului vis Întunecatu-mi chip, Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare Şi când din ochi lăsai să-ţi pice Trei lacrimi reci de călătoare!
Ieri mã gândeam la cât mi-aş dori sã fug spre nicãieri ... Sã scap,sã uit,sã fiu alta doar pentru o zi.Intr-o dimineaţã chiar priveam la anii care au trecut,15 ani aproape 16,cât m-am maturizat prin câte am trecut şi iatã-mã aici. Şi pânã la urmã sã vorbim despre fericire.Ce-i fericirea cu adevãrat?E o idee, pe care vrem s-o ajungem cu toţii.Dragostea e fericire.Pare ceva absolut, dar nu e.Crezi în idealul tãu? atunci ai toate şansele sã ţi-l împlineşti ... Uneori suntem fericiţi şi nu ştim de ce, faptul cã admirãm rãsãritul e de ajuns.Fericirea constã în lucrurile cele mai mãrunte, pe care unii refuzã sã le vadã. Horaţiu spunea "Alergãm dupã fericire pânã departe, fie pe mare, fie pe uscat; dar fericirea e aici, aproape."
Mereu când mã suna,îi respingeam.Odatã m-a prins de mânã şi m-a întrebat :"Mãcar eşti fericitã?". Am ezitat şi i-am rãspuns încet cã nu,dar nu m-a auzit.I-am intors spatele şi am plecat. Am ieşit în bulevard,unde soarele ardea puternic ca şi când voia sã ne topeascã.Priveam cum corpurile blege ale oamenilor se fâţâiau de colo colo,iar copii fãrã chef bãteau câte o minge pe trotuar.Totul era monoton.Imi era lene, de abia mã mişcam...
Şi ştii ce mi-a zis când a plecat? "Sã nu mã uiţi". Am simţit cum sufletul mi se urcã în gât.N-am ştiut ce sã fac şi am luat-o de mânã spunându-i : "Nu te voi uita,draga mea".Atunci mâna i s-a lãsat moale şi a închis ochii.Am strâns-o şi mai tare,chiar dacã nu avea rost şi am început sã plâng.Am ieşit din camerã, m-am aşezat pe comoda pe care era aşezat un mileu frumos croşetat de ea. "Chiar dacã nu voi mai fi, promite-mi cã te vei gândi la mine", asta îmi repeta în timp ce stãtea întinsã pe pat.M-am amãgit ca o proastã crezând cã bolnavii se vindecã.N-ai cum sã te împotriveşti sortii,eşti pur si simplu cine vrea viaţa, iar dacã vrei sã-ţi schimbi destinul,rişti îngrozitor.
Prea mulţi care pierd în faţa morţii ... şi e trist.
Ştiu cã iarna e rece,adunã toatã frica ce am strâns-o pe parcurs.Te face sã te gândeşti la toate lucrurile care îţi lipsesc.Dar eu am tot ... te am pe tine, îi am pe ei.Cred cã asta e tot ce conteazã acum ... Şi aud vocea din spate care-mi spune ca de fiecare datã :"Uitã de regrete, n-are rost ..." Am o urã cumplitã în mine încat aş putea sã mut munţi.Am obosit sã lupt cu timpul,parcã trece în zadar cu fiecare secundã.Şi lumea mi se împarte în alb si negru ... iar dupã cortine?Actori care îşi bat joc de noi.Imi pierd şi gândurile.Sunt amintiri vagi .
Şi vreau sã ...
