somebody pinch me,i can't believe it ...

cât de complicat,iar m-a lovit ca un pumnal în stomac vestea că şi tu te-ai dus.nici nu pot să-mi închipui că n-o să te mai văd, şi nu pot să-mi iert faptul că nu te-am mai căutat.doamne ... ce fior necruţător îmi străbate trupul,pur si simplu nu accept să nu fi aici.. îmi lipseşte totul,am o listă de regrete pe care aş putea să ti-o destăinui.lumea asta s-a prăbuşit peste mine şi nu mai cred în speranţă,soartă,suflete pereche;unde eşti tu să-mi zici că nu judec lucrurile?că nu le gândesc. îmi ziceai că fericirea se învaţă,ea răsare din lucrurile mărunte,doar că trebuie să ştii unde s-o cauţi,cum s-o preţuiesti şi s-o menţii. Şi unde-i fericirea mea?Ascunsă sub pietre,n-o s-o mai găsesc niciodată alături de tine ...

"Hold the person that you love closely if they're next to you

The one you love, not the person that'll simply have sex with you

Appreciate them to the fullest extent, and then beyond

'Cause you never really know what you got, until it's gone"

flaws.

Mi-a luat sufletul şi-a plecat departe,departe..."Te mai întorci?" I-am scris pe un bileţel şi i-am dat drumul în mare.S-a şters scrisul,exact cum "s-au şters" toate amintirile dureroase pe care le-am suportat atâta timp în inima mea.
6 ian - nu mi-am putut niciodată închipui că o nefericire poate să încapă într-o fracţiune de secundă.Gesturile au rămas nişte gânduri paralizate,cuvintele s-au stins în gât rămânând nerostite.Să iubim? Nu pot ţine cont de asta,mi-a intrat deja în vene durerea.Deci "te uit"!"Pot","vreau".De ce?Ghiceşte-mi în palmă şi numără-mi nopţile plânse;n-o lua sub formă de reproş,acum am şi eu grijă de mine fără să-mi "pese".Nicio îmbrăţisare sau vorbă venită chiar din suflet,nu pot vindeca o rană de zile întregi,trebuie să sapi prea adânc...
N-am primit răspuns.Stau,ascult tăcerea asta insuportabilă.Imi ia destul de mult să mă obişnuiesc.Strânge-mă ,iubitule,la pieptul tau,strânge-mi şi ultima răsuflare,ultima suferinţa de pe chip,transformă-mă în piatră şi fă-mă să uit de lumea asta.Mă mint...şi-mi pare rău căci te-ai îndrăgostit de mine.Nu merit.Sunt o fiinţa absurdă,lipsită de caracter,de sentimente puternice şi-ţi cer să mă ierţi şi să descifrezi tot ce ţi-am scris şi să-mi dai răspunsul ăla pe care îl aştept de ceva vreme ...

"i won't put my hands up and surrender "

smashed into pieces.

“Parcă m-ai răpit de undeva şi alergi cu mine să nu te ajungă din urmă.Nu fi rău,iubitule,nu fi o brută.Destinul nostru,zicea mama,destinul nostru al femeilor,e amarnic,fetiţa mamii.Credea că n-am priceput.Ştiu bine că e amarnic,trebuie să plăteşti scump sărutul,trebuie să te doară ,trebuie să faci copii.Ah,tot mai bine era dacă-i aducea barza în cioc.Nu mă strânge aşa tare,iubitule,îmbrăţişarea ta striveşte în mine toate amintirile,toată copilăria,toate jocurile.Cum pot să moară toate într-o clipă, înăbuşite de gura ta,când până ieri,până azi,până adineaori erau toate în mine,cum pot pieri deodată miresmele atâtor lucruri,atâtor flori,atâtor fiinţe ca să nu rămână decât mirosul acesta de sudoare,de alcool şi de tutun,cum pot să amuţească atâtea glasuri amabile sau indiferente ca să nu se mai audă decât vocea ta dură şi surdă, şi precipitată,cum se pot stinge toate privirile familiare sau străine care mă urmăresc în vis şi în autobuz, şi pe stradă ca să nu mai ardă decat una,a ta,iubitule,alta decât cea de acum un sfert de oră,privirea ta sticloasă de lup încins şi neînduplecat.Să nu zici,iubitule,fata asta e inertă şi insensibilă ca o moartă,căci sunt moartă cu adevărat de o astfel de moarte,aceea care nu durează decât o eternitate,o secundă unică bătută de valuri fierbinţi,şi,oricât de tare mi-aş înfinge unghiile în grumazul tău,simt că mă duc la fund mai singură ca niciodată,aşa de singură că nici eu nu mai sunt acolo,deşi te aud chemându-mă de departe,deşi te aud gâfâind aşa de aproape ca în clipa când te chinuiai să destupi sticla de şampanie,deşi îmi eşti aproape şi departe,bun şi crud,suav şi amar,milostiv şi crâncen,deşi mi-e dor şi mi-e teamă, şi mi-e scârbă de tine.Iartă-mă,iubitule,că nu gem,că nu mă zbat,că nu te muşc,că nu te privesc,dar am uitat toate suspinele acasă,mi-au împietrit braţele care nu au strâns încă pe nimeni până acum,mi s-a încleştat gura care nu şi-a muşcat până azi decât propriile ei buze, şi aşa de grele îmi sunt,aşa de grele,pleoapele.Va trebui să învăţ multe de acum înainte,va trebui să învăţ ca la şcoală cum se face "a" şi "b" şi "c" în dragoste,să ştiu totul pe de rost,sărutul nu e,iubitule,un lucru uşor,vezi tu,nu ştiu aproape nimic,dar ar fi fost mai bine dacă-ti puneai o mască pe obraz,ca să nu-l văd aşa de roşu,aşa de asudat,aşa de caraghios, şi apoi becurile astea electrice de ce nu le-ai stins,cum se uită la mine,mai ales cel din dreapta ca un ochi holbat la coapsa mea.Şi glasul,cum îţi şuieră,iubitule,de ce mai vorbeşti acum când toate cuvintele lunecă pe cearşaf şi cad undeva la picioarele patului,când nici unul nu mai ajunge la mine,când somnul copilăriei,cel de după lecţia de seară şi după Tatăl Nostru care eşti în ceruri, îmi lipeşte pleoapele,facă-se voia Ta,nani,nani fetiţa mamii,o,dacă m-ai lăsa să dorm,să dorm.Sunt atâtea lucruri frumoase afară de asta,trebuie să-ţi aminteşti şi tu ce frumoase sunt plimbările,jocurile,cântecele…O,ce bun eşti,iubitule,când zici : dormi micuţa mea,când scaperi un chibrit şi-ţi aprinzi ţigara,când stingi becurile îngălbenite de nesomn,când închizi ochii şi te aud sforăind lânga mine,nimic nu e mai frumos ca sforăitul tău prin gura întredeschisă,cum stai nemişcat cu mâinile căzute pe cuvertura ca un mort căruia i-a crescut barbă,ca un mort care a păstrat în el pentru o scurtă nemurire mirosul de alcool,de tutun şi de sudoare, şi o spumă albă în colţul gurii ca o petală de Edelweiss.”

Este un pasaj din cartea "Surorile Veniamin" de Sergiu Dan.

eternal.

Soarele ne mângâia trupurile ca şi când ar fi fost pentru ultima oară.Briza mării ne alina sufletele înflăcărate de dor şi teamă.Se auzea doar nisipul scârţâind sub paşii trecătorilor.O doamnă grasă îi aranja băieţelului său pălăria caraghioasă,o tipă suplă îşi legăna şoldurile prin faţa unor tineri,toate acestea mi-au rămas întipărite în minte.
Ultimele lui cuvinte trezesc în mine amintirea clipelor de care m-am depărtat nu tocmai uşor şi le regret căci nu mai sunt.E ca o piatră pusă în palmă căreia îi simţi greutatea;aşa-i pentru mine,o durere în plus pe care nu mi-o pot scoate din inimă.
Scrisul devine tot mai nervos,nu mai am pic de graţie feminină,nici măcar răbdare.Îmi vine să arunc nişte cuvinte la întâmplare,s-o las dracului de literatură şi să spun lucrurilor pe nume.”Auzi domnişoară,nu crezi că-ţi permiţi cam multe?” ”Hai nu mă enerva,că şi tu eşti mitocan.”
Mi-am strâns prosopul şi am păşit cu paşi iuţi printre trupurile lungite în nisip.Vreau acasă!

Joc de cuvinte.

adun o mulţime de lucruri în mine şi nu le pot spune nimănui,fiindcă nu le-ar înţelege, înafară de tine.scriu, şterg acelaşi rânduri de zeci de ori. Am avut grijă să stric totul prin simplele idioţenii.si stii,mi-e aşa dor de mare .. vremurile când aveam nisipul fierbinte sub tălpi,iar briza mării ne trezea toate simţurile,mi-e dor de sufletul meu ,de sărutul lui,de clipele pe care acum nu mi le pot scoate din inimă şi jur că e fără voia mea.
Păstrăm iluzia bucuriei. N-am nevoie de cuvinte.ne prefacem că suntem vii,când de fapt suntem goi pe interior.Nu-i greu să te obişnuieşti cu sentimentul acesta fals,îţi intră în caracter la un moment dat.
Nu prea pot să sap în adâncul sufletului să văd ce-a mai rămas din el.Insă simt greutatea extrem de apăsătoare,indiferenţa morbidă,văd realitatea crudă.A mai rămas ceva?

Nisipul din clepsidră.

Am fost acolo,i-am văzut teama şi neliniştea din ochi.Mâna o ţinea pe o carte veche cu coperţile scorojite,tremura.Sunt momente în care aş vrea doar să-i dăruiesc o parte din calmul meu,să-i întipăresc în minte pacea.
-spune-mi cât ai să mai pierzi în faţa lui?arată-i că nu eşti slabă.
-nu mai am control asupra mea.prefer să cred că timpul nu se întoarce împotrivă şi că nu-mi poartă pică.prefer să stau aici,cu mâna pe clanţă,şi să-i deschid cuiva,poate poate acel cineva va intra pe uşă şi odată cu el va aduce fericirea de care am nevoie.
Niciodată nu a fost mai sigură pe ea.Avea un suflet mare.Părea să ne cuprindă pe toţi,să ne întregească într-un tot.Străzile pe care umbla,gardurile albe,trotuarele aglomerate de maşini parcate,florile din curte … acestea erau elementele pe care le vizita zi de zi,lucrurile care ei îi dădeau viaţă.oprea secunde şi minute,se holba la tot ce-o înconjura şi fredona melodii.
Ce fată plină de speranţă.

Her doubtful thoughts .

Aceeaşi oameni enigmatici,anodini,aş vrea doar să le smulg feţele antipatice şi să le înlocuiesc cu unele noi,unele poate mai vesele.
Dacă te-aş muta din locul în care eşti,tu ai să revii,iar şi iar ... aş vrea doar să-ţi aduc pacea şi liniştea,să încheiem acest război.îmi pierd vocea,îmi pierd şi gândurile.am nevoie de el ... te regăsesc în pagini scrise,în mii şi mii de cuvinte,în muzică,în sute de feţe palide,în alţi ochi străini.
Imi amintesc ce mi-a zis,că dragostea se măsoară în culori,în clipe minunate,în speranţe şi vise,însă când ai plecat mi-ai spulberat orice reuşită.Sunt ani de când te-am aşteptat şi nu cred că au trecut în zadar.prinde-mă de mijloc şi ridică-mă spre cer.mă simt puternică,se citeşte pe faţa mea un zâmbet,o urmă de bucurie.suntem predispuşi la fericire.

"-spre ce ne îndreptăm?"
"-spre nicăieri ..."
"-măcar vom fi fericiţi?am obosit ..."
"-ştiu,dragule."

we might fall.

Zâmbeşte,te rog.

glasul lui parcă mi-a smuls inima din piept,mi-am lăsat capul pe umărul său ... am nevoie de timp,acum totul mi se pare un amalgam de imagini întunecat şi neclar.ei îi acuză,reiese ura,dar are dreptate.
se forţează să-mi zâmbească,am pufnit în râs lipită de gâtul lui.încerc să par oarecum impasibilă,să cuprind umbra cu sufletul însă totul mă depăşeşte.nu pot să te ajut,dragul meu.
mă surprinde că tu fugi acum de privirea lui,îti trezeşte un sentiment penibil pentru că tu ai greşit.schimbă te rog cadrul,traversează de 5 ori acelaşi hol lung cu paşi mărunţi.Poate ai crezut că te iartă sau ai obosit să asculţi soarta?Rezistă,şi-ţi promit că am să-ţi dau lumea întreagă.

Colourblind.

Cum aş putea să-i spun că … totul depinde de noi?Ne prefacem că umbra nu există,credem că dacă am stăpâni tehnici complicate,dacă am fugi destul de tare şi de departe,o să obosească şi n-o să ne mai urmărească.Oare? Folosim pretexte să umplem goluri,cine a zis că viaţa e uşoară?Fericirea ne e spulberată de cele mai mici chinuri,până la urmă haosul ne determină,nu ne putem desprinde,alergăm în cerc.Nu ştiu ce vreau,poate că timpul se opreşte pentru o clipă,sparge şi forţează destrămarea asta … cuvinte grele. Mă bucur de unele momente,cum ar fi : statul în pat şi ascultatul gălăgiei de afară produsă ori de muncitorii care lucrează,ori de vocile copiilor sau de ciripitul păsărilor,de cafeaua de dimineaţă .. totul capătă culoare şi viaţă odată cu înalţarea soarelui pe cer,iar asta ne alungă cele mai mari temeri.Acel sentiment care se înfiripă în sufletul omenesc stă la baza fiecăruia, însa noi suntem cei care îl modelăm, îl transpunem într-o formă reală.

"Eram şi noi aşa odată.Mai ştii?" "Când?" "Nu mai întreba când.Atunci … sau poate că vom mai fi" … singura soluţie să scapi de o umbră e să stingi lumina,să înfrunţi lucrul de care te temi fără ocolişuri.

Pull me out from inside.

Scrisoare către el .

Imi lipseşti mult de când ai plecat,au rămas în urmă doar reproşuri.Nu am somn,nu mai am vorbe să dau explicaţii,nu mai ştiu ce înseamnă odihnă,mă simt prinsă în nimic. Şi vreau să mă priveşti ca să-ţi spun că îmi pare rău,adu-mă din nou la start.Sper că-mi vezi tristeţea din spatele zâmbetului fals.
Acum a început să mă fascineze roşul … folosesc obsesiv cuvinte fără sens … mă întreb dacă am fugi,i-ar păsa cuiva?Ar încerca să ne găsească? Şi-ar face griji pentru noi?Poate că nu,dar ştii ce?Nici nu m-ar interesa.In lumea asta mi-ai ajunge doar tu.
Pot să zâmbesc fără să-mi vezi adevărata faţă încruntată,pot să şi râd fără să-mi vezi durerea pentru că … nu mă cunoşti îndeajuns,dar ce contează .

Şi atunci când vei veni,timpul se va opri in loc ... astept,dragul meu!

Show your real face.

Vreau linişte,vreau putere,vreau o mulţime de lucruri care să mă facă să zâmbesc,vreau să încep să nu mă mai prefac.Să-mi dau jos masca şi să fiu "eu".
A fost o zi prea lungă încât nu mai am dorinţa să respir .Insă,răsuflu uşor,mă întreb când a încetat să-mi pese.Sentimentele mele au ars odată cu apusul soarelui sau cu vorbele celorlalţi,nu sunt imună la durerea omenească,dar ştiu că nu mai sunt ce eram.
Mă prăbuşeam psihic,priveam în gol,iar teama îşi făcea efectul.Mă simţeam ca un om drogat.E o mizerie şi dezordine în viaţa mea.Ce sentimente ciudate,pentru prima oară m-am simţit goală pe dinăuntru.
Aş vrea să mă confesez cuiva,să mă prefac că nu există mâine,am impresia că ne îndreptăm spre nicăieri şi lumea .. se împarte în alb şi negru de azi.

" I know you think that I shouldn't still love you,
Or tell you that.
But if I didn't say it, well I'd still have felt it
where's the sense in that?"

Such great heights .

Crezi în destin?Eu nu.Nu cred că soarta fiecărui om stă la baza unei cărţi,e ciudat şi nefiresc.Destinul ni-l facem singuri.Săpăm adânc în toate cunoştiinţele şi minunăţiile lumii,ne dorim ceva şi îl obţinem doar dacă ne dăm silinţa.Eu nu sunt ca majoritatea oamenilor.Sincer,durerea mă face să mă simt inconfortabil câteodată deoarece nu mai înţeleg toate aceste emoţii,de aceea mi-e greu să le stimulez.Am devenit o insensibilă?Nimeni nu e aşa cum pare la exterior,aparenţele trebuiesc menţinute ca să supravieţuieşti.Fiecare om e fals în sinea lui.
In viaţă nu există secrete,doar adevăruri ascunse care stau la suprafaţă şi eşti prea orb să le observi.Un adevăr spus poate însemna o supremă ruptură de umanitate.Răneşti,ei te rănesc,iubeşti,ei te iubesc,minţi,ei te mint,nu recunoşti atunci nici ei n-or s-o faca.
N-o să permit unor sentimente să-mi umbrească până şi ultima fărâmăv de fericire pe care o trăiesc în acest moment.Unu la zero pentru mine ...

Without reason.

I-am întins mână şi mi-a pus în palmă o viaţă de om.Am privit-o,era ciudată … avea o formă complexă şi cu destule greutăţi,părea că a trecut prin multe încercări ratate.Ah da,o recunosc,seamănă cu a mea.Uneori mă gândesc câte lucruri grele am întâlnit în cale şi totuşi am învăţat să trec peste ele. Şi pot spune că am fost destul de puternică să le fac faţă,de obicei trec uşor peste eşecurile astea care pe unii îi desfiinţează.Nu-mi stă în fire să îmi arăt sentimentele,nu-mi place să dramatizez ori să fac pe victima.
Distanţa e singura care ne înstrainează,tot ce facem acum e să ne ocolim privirile .
Când te naşti nu cunoşti frica, însă pe parcurs înveţi să trăieşti cu ea,face parte din tine,n-o poţi dezlipi. Fiecare dintre noi se teme de ceva,mai ales există teama de eşec,de a nu reuşi să ducem la capăt ceea ce ne-am propus.Imi e frică de multe lucruri ciudate cărora nu le văd rostul. Şi nu ştiu de ce mi-e frică,pentru că sunt inofensive.
Stăteam în camera,pe pat.Aveam un gol ciudat în stomac ca şi când ştiam că se va întâmpla ceva grav.A intrat în încăpere,s-a aşezat lânga mine şi mi-a pus mâna pe burtă : "Respiră,Ioana!".Am încercat,nu puteam."De ce eşti încordată?Incearcă să te relaxezi." Nu puteam,mi-era frică să respir.Uneori presimt când ceva se întâmplă, şi mă temeam că dacă voi respira,din cauza mea,se va produce o tragedie.Am vrut să evit asta."Te admir pentru simplu fapt că vrei să schimbi lucrurile,că încerci.Dar să ştii că n-o să reuseşti,n-ai cum …"Avea dreptate.Cine sunt eu să schimb o lume întreagă?De asta nu dau doi bani pe legile lor,la dracu’.
Am continuat să respir,iar asta datorită lui.Vreau să învăţ din nou să sper,să râd,să cred,să iubesc,să îmi lipseşti,să cad,să mă ridic,să plâng,să-mi fac griji.
Eşti o parte din mine!

simple things.

Câteodată am impresia că se ripisesc aiurea cuvinte întregi pe coala albă de hârtie.

Iar mi s-a zis că-s ciudată,bineînţeles că trec peste şi ajung pe strada unde mi-am petrecut întreaga copilărie.Umblam … iar acum s-a ajuns aici.Sunt mare!Schimb două cuvinte cu un vechi prieten,apoi mă îndrept către metrou. Ah, soarele apune şi parcă totul tace,traficul e inexistent în lumea mea.E seara! - Si voiam să te întreb demult : Ai găsit ce-ţi doreai? Se produce obişnuita oboseala de care nu scap nici azi.Mă întorc acasă,mă trântesc în pat şi mă gândesc că vine vara.Singura care-mi alină durerea,mă gândesc şi că plec la mare.Vreau să simt cum mă gâdilă nisipul sub tălpi,să simt răcoarea vântului de seara,să simt marea,să-mi ascund sufletul între stânci,să-mi leg o piatră de picior şi să rămân acolo pe veci … iar de-ai mei cine o să aibă grijă? O să trecem şi peste asta …

I-am stârnit în inimă tragedie,suferinţă,căci mi-a distrus visele odată.Aştept răsăritul!

Resentment .

Mi-a şoptit numele,apoi m-a luat de mână ... ceva s-a auzit din gura lui şi nu-mi venea să cred : "putem să vorbim?".Inima mi s-a oprit,respiram din ce în ce mai greu,iar genunchii mi s-au înmuiat.N-am mai fost singuri de luni de zile şi eram un pic surprinsă.Mă uitam în ochii lui şi era complet pierdut,nu ştia ce să-mi zică,cu ce să înceapă.L-am întrebat dacă e fericit.Mi-a răspuns că da şi că o duce destul de bine.Mi-am ridicat privirea de pe asfalt,i-am zâmbit şi m-am întors cu gândul să plec.In acel moment am auzit : "dar tu?eşti fericită?".M-am întors şi i-am răspuns că nu.Ce putea fi mai dureros decât asta?M-am abţinut enorm să nu plâng,simţeam cum mă rup în mii de bucăţele,cum mă sufoc,iubirea parcă mi s-a transformat în păcat,nu mai puteam sta locului."Dar o să fiu bine.Mă bucur pentru tine!" şi m-am îndepărtat.Imi venea să alerg cât mai departe de el ...
Nu m-am dus acasă,nu puteam.Am umblat pe străzi până târziu încercând să găsesc ceva.Voiam orice să mă facă să uit ...

Trois sucettes à la menthe.

Totul e haos.Copii gãlãgioşi,lume ipocritã,muzicã ... sã-mi pun amintirile în cui şi sã merg mai departe.Ar trebui sã înaintez,dar nu pot.Nu te poţi desprinde de trecut câteodatã.

Am avut o discuţie despre iubire.Ea m-a facut sã înţeleg cã dragostea existã oriunde,în orice,mai ales în lucrurile mãrunte pe care nu le observãm.Glasul ei se auzea foarte singur,ca şi când nu voia s-o aud.Iubirea e adevãr,e acel ceva care înfloreşte înãuntrul tuturor,e credinţã,e adâncã,uneori prea adâncã.Iubirea poate sã te facã fericit,poate sã-ţi rupã sufletul în douã.Iubirea mai poate sã şi moarã.
Şi mi-ai spus cã dragostea nu ţine la infinit.Dupã un timp,o durere ţi se instaleazã pe vecie în trup şi în oase.Îmi amintesc faţa ei blândã şi seninã,care deodatã s-a umplut de lacrimi neastãpânite.Acel scump om pe care l-a iubit,îi devenise strãin. Buzele-mi palide se mişcã într-un ritm anost,nu mã pot controla.Şi a trecut destul timp,privesc cum siluetele palide se pierd în depãrtare.Absenţa unora mã dezorienteazã .

Cheer up,sunshine!

Mi-ai zis odatã cã dragostea e tot ce conteazã.Dacã iubeşti,celelalte lucruri înseamnã mai putin,eşti supus unei singure persoane.Acea persoanã te face sã visezi,sã lupţi, sã iubeşti,sã plângi,sã râzi,sã ierţi. Iar când nu mai e?Te simţi fãrã aer,legat de mâini şi de picioare,slãbit,fãrã vreo urmã de dragoste,şi suferi.Dragostea e o împlinire,dar întodeauna se terminã.

Nu-ţi întuneca sufletul cu eşecurile vieţii.

Timeless.Heartless.

Ascult în mine,mã simt suspendatã în singurãtatea imensului abis.Mint cã toate astea sunt ok, ştiu cã-i o laşitate,dar ce pot sã fac mai mult?Te-ai privit de curând în oglindã şi ai vãzut pe fundal un strãin?E nedrept cum ceilalţi te trãdeazã.

Te-ai întrebat vreodatã cine eşti pe lumea asta?Suntem simpli pasageri între douã lumi : moartea şi viaţa.Cum ar trebui sã mãsurãm viaţa când ne naştem şi murim tot singuri?Nu putem sã luãm nimic din ce-am realizat în viaţã.Cum putem mãsura durerea care ne zdrobeşte inima în fiecare zi?Eu o compar cu un ocean adânc, întunecat si apãsãtor.Singurele lucruri care o diminueazã sunt timpul si dragostea.
E greu sã-ţi iei rãmas bun de la cineva pe care l-ai iubit toatã viaţa,dar trecem peste.E al naibii de dificil mai ales cã trebuie sã înfrunţi acelaşi adevãr zi de zi,sã vezi cã nu mai e nimeni lângã tine sã te protejeze.Sã-ti lipseascã cineva o consider cea mai dureroasã pedeapsã,sã traieşti cu sentimentul ãsta şi sã ştii cã nu se va mai întoarce niciodatã.
Sunt mici pãrţi din inima ta care nu mai pot fi umplute.Nici mãcar cu fericire exageratã.Sufletul nostru e ca un puzzle incomplet,când ne naştem e întreg, însã pe parcursul vieţii pierdem piese şi murim cu speranţa cã le vom gãsi.E trist cum se terminã totul,cum toate au un sfârşit.

Transparenţe.

Vine şi vremea când trebuie sã luãm decizii serioase în viaţã.Nu ne putem hotãrâ ce sã alegem,de partea cui sã fim.De obicei refuzãm sã riscãm deoarece nu vrem sã rãnim,ne e fricã de consecinţe sau pur si simplu pentru cã ... asta ne e firea!
Imi amintesc de bãtrânul meu care ne spunea mereu când eram posomorâţi aşa : "ce-i cu feţele astea încruntate?cine a murit?".Apoi devenea supãrat şi îşi îneca amarul într-o sticlã de vin şi povestea cu lacrimi de vremurile frumoase.El n-a cunoscut fericirea adevãratã,ne avea pe noi dar uneori dragostea provenitã de la familie nu-i întotdeauna îndeajuns.
Incearcã sã aduni toate amintirile frumoase din viaţa ta şi pãstreazã-le într-un sertar,iar acel sertar sã fie sufletul tãu.Acum pune-ţi o dorinţã,crede cu toatã inima cã se va îndeplini şi aşteaptã ...

M-ai întrebat odatã dacã îmi e dor de tine. Şi sincer,pot sã-ţi spun,cu fiecare secundã îţi simt lipsa.

Would i be out of line if i said "i miss you"?

Mã gândeam cã au trecut 5 ani de când nu ne-am mai vãzut şi sincer mi-e un dor nebun de tine. E greu sã simţi lipsa cuiva atâta timp.

E greu sã ştii cã nu poţi sã-l mai vezi,sã-l îmbrãţişezi ... câte lucruri s-au schimbat în viaţa mea de atunci.Câteodatã te simţi pierdut,ca şi când nu-ţi mai gãseşti propria cale.
Când îţi spun doar numele,îmi reinviu întregul trecut şi eşti parcã lânga mine.Copilãriei mele i-ai dat culoare.Şi prea curând te-am pierdut.
Mã simt departe de toţi.In toatã viaţa mea,m-am simţit ca într-un carusel : am urcat,am coborât ... şi degeaba,tot mã simt cu nodul ãla in gât.Şi îmi caut un alt prieten de azi,cãci destinul începe sã mi se sfãrâme în palme.
Şi cum ar suna "mi-e dor de tine?" Eşti muza mea.

"Your ghost is chasing me
Sending me whispers
I feel like you're there.
I just wanted to say .. I really miss you"

In memoriam.

Paradox.

Blesteamã-mi cuvintele care odatã te-au alinat şi ţi-au adus liniştea interioarã.Minte-te ca altãdatã,cãci ceaţa e singura care poate sã-ţi şteargã amintirea si spune-mi : sunt eu cu sufletul gol?Inchide ochii si aşteaptã-mã la nesfârşit. Lasã vântul sã-ţi treacã prin inimã,urmeazã-mi umbra şi pierde-te cu mine.In ochii tãi e incã iarnã,dar sufletul meu iţi aduce primãvarã. Incearcã sã-mi distrugi incet speranţele si ucide-mã. Şi pozele?Le-ai ars odatã si fãrã regrete mi-ai spus cã tot ce-a rãmas din noi e şters.Timpul ne sugrumã si mã face sã-mi pierd rãbdarea. Am greşit,apoi mi-am şters vina.Golurile din sufletele celor rãniti se vor umple,dar cand?Cãci uneori e greu sã lupţi pânã la infinit.Te-am fãcut sã mã crezi fericitã,te-am lãsat sã mã iubesti si sã-mi distrugi idealurile,in zadar.Ei îmi spun cã merit sã fiu aici implinitã.Oare e adevãrat?

Trãim în intuneric şi asta incepe sã mã sperie.

Moartea cuvintelor

de Octavian Paler


Un chip de nisip
şi mîini de nisip
şi limba în gurã mi-e tot de nisip
nu mai pot sã spun nimic în apãrarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
amintiri de nisip
şi cineva care-ntoarce clepsidra.
Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecãtori de nisip
mã judecã
şi mã condamnã la moarte
pe un eşafod de nisip.

Things I'm Missing.

mi-e dor de mare.

mi-e dor de serile în care ne plimbam pe strãzi. mi-e dor de nopţile de varã. mi-e dor de bunicu'. mi-e dor de biroul meu. mi-e dor de copilãrie. mi-e dor de generalã. mi-e dor de toţi prietenii mei. mi-e dor de jucatul in zãpadã. mi-e dor de nisip si soare. mi-e dor de desenele de la ora 2. mi-e dor de Andreea. mi-e dor de mersul la concerte. mi-e dor de ploaie. mi-e dor de bluza mea,pe care mama mi-a pãtat-o. mi-e dor de bunica. mi-e dor de mersul la scoalã dimineaţa. mi-e dor de râsul in hohote. mi-e dor de bileţelele pe care le trimiteam in ore. mi-e dor de certurile cu prietena mea cea mai bunã. mi-e dor s-o imit pe fraiera aia de Iepuraş. mi-e dor de dansul nebun împreunã cu ea. mi-e dor de flirtul copilãresc. mi-e dor de tipu'ãla care a fost primu'meu prieten. mi-e dor ... mi-e dor de tot ce m-a înconjurat odatã si acum nu mai e.

suflet ruginit.

Simt cum îmi pulseazã o venã pe creier,câteodatã mã gândesc cã pot sã fac atac cerebral.Nu pot sã dorm ... mã ridic din pat şi e frig.Imi intrã gerul pânã şi în oase,îmi îngheaţã tot,de la inimã pânã la degetele mici de la picioare.
Şi mi-e fricã,când simt cã mã înţeapã inima mã gândesc cã pot sã fac infarct;când mã doare capul mã gândesc la o tumoare,iar când mã înţeapã stomacul cred cã e cancer.Nu ştiu cum sã fac pentru a scãpa de frica asta stupidã,o fricã ce mã streseazã pe zi ce trece.

Şi suntem oameni,vrem haosul,cãci asta ne reprezintã ... vrem sã riscãm şi cu cât o facem mai mult,devenim dependenţi.Simţim în sânge adrenalina.Şi când ne gândim cã uneori trebuie sã-i dãm drumul orice ar fi ...

N-am chef de regrete,dar când ne dãm seama de fapt cã noi suntem dezamãgirea?

Sunset will come.

Trec secunde,minute,chiar şi ore ... ne întrebãm când se va termina totul.Greul ne apasã,ne soarbe de energie.Şi toate astea mã fac sã-mi amintesc de rãsuflarea ta,de zâmbetul tãu ... mã duc în trecut.Nu stiu de ce îmi creez propriile scenarii, crezând cã vor fi pe bune totuşi.
Şi scapã-mã de chin,ascultã-mi glasul,înţelege-mi cuvintele şi memoreazã-le.A trecut atâta timp de atunci,însã eu am rãmas parcã blocatã în trecut.E ca într-un banc sec şi încep sã râd de mine ... încerc sã uit şi sã las totul,încerc ...
Viaţa e un drum plin de praf, fum si scrum.
Şi apropo : Nu,nu suntem ok!