Mi-ai zis odatã cã dragostea e tot ce conteazã.Dacã iubeşti,celelalte lucruri înseamnã mai putin,eşti supus unei singure persoane.Acea persoanã te face sã visezi,sã lupţi, sã iubeşti,sã plângi,sã râzi,sã ierţi. Iar când nu mai e?Te simţi fãrã aer,legat de mâini şi de picioare,slãbit,fãrã vreo urmã de dragoste,şi suferi.Dragostea e o împlinire,dar întodeauna se terminã.
Nu-ţi întuneca sufletul cu eşecurile vieţii.
Ascult în mine,mã simt suspendatã în singurãtatea imensului abis.Mint cã toate astea sunt ok, ştiu cã-i o laşitate,dar ce pot sã fac mai mult?Te-ai privit de curând în oglindã şi ai vãzut pe fundal un strãin?E nedrept cum ceilalţi te trãdeazã.Te-ai întrebat vreodatã cine eşti pe lumea asta?Suntem simpli pasageri între douã lumi : moartea şi viaţa.Cum ar trebui sã mãsurãm viaţa când ne naştem şi murim tot singuri?Nu putem sã luãm nimic din ce-am realizat în viaţã.Cum putem mãsura durerea care ne zdrobeşte inima în fiecare zi?Eu o compar cu un ocean adânc, întunecat si apãsãtor.Singurele lucruri care o diminueazã sunt timpul si dragostea.
E greu sã-ţi iei rãmas bun de la cineva pe care l-ai iubit toatã viaţa,dar trecem peste.E al naibii de dificil mai ales cã trebuie sã înfrunţi acelaşi adevãr zi de zi,sã vezi cã nu mai e nimeni lângã tine sã te protejeze.Sã-ti lipseascã cineva o consider cea mai dureroasã pedeapsã,sã traieşti cu sentimentul ãsta şi sã ştii cã nu se va mai întoarce niciodatã.
Sunt mici pãrţi din inima ta care nu mai pot fi umplute.Nici mãcar cu fericire exageratã.Sufletul nostru e ca un puzzle incomplet,când ne naştem e întreg, însã pe parcursul vieţii pierdem piese şi murim cu speranţa cã le vom gãsi.E trist cum se terminã totul,cum toate au un sfârşit.
Vine şi vremea când trebuie sã luãm decizii serioase în viaţã.Nu ne putem hotãrâ ce sã alegem,de partea cui sã fim.De obicei refuzãm sã riscãm deoarece nu vrem sã rãnim,ne e fricã de consecinţe sau pur si simplu pentru cã ... asta ne e firea!