Nisipul din clepsidră.

Am fost acolo,i-am văzut teama şi neliniştea din ochi.Mâna o ţinea pe o carte veche cu coperţile scorojite,tremura.Sunt momente în care aş vrea doar să-i dăruiesc o parte din calmul meu,să-i întipăresc în minte pacea.
-spune-mi cât ai să mai pierzi în faţa lui?arată-i că nu eşti slabă.
-nu mai am control asupra mea.prefer să cred că timpul nu se întoarce împotrivă şi că nu-mi poartă pică.prefer să stau aici,cu mâna pe clanţă,şi să-i deschid cuiva,poate poate acel cineva va intra pe uşă şi odată cu el va aduce fericirea de care am nevoie.
Niciodată nu a fost mai sigură pe ea.Avea un suflet mare.Părea să ne cuprindă pe toţi,să ne întregească într-un tot.Străzile pe care umbla,gardurile albe,trotuarele aglomerate de maşini parcate,florile din curte … acestea erau elementele pe care le vizita zi de zi,lucrurile care ei îi dădeau viaţă.oprea secunde şi minute,se holba la tot ce-o înconjura şi fredona melodii.
Ce fată plină de speranţă.

Her doubtful thoughts .

Aceeaşi oameni enigmatici,anodini,aş vrea doar să le smulg feţele antipatice şi să le înlocuiesc cu unele noi,unele poate mai vesele.
Dacă te-aş muta din locul în care eşti,tu ai să revii,iar şi iar ... aş vrea doar să-ţi aduc pacea şi liniştea,să încheiem acest război.îmi pierd vocea,îmi pierd şi gândurile.am nevoie de el ... te regăsesc în pagini scrise,în mii şi mii de cuvinte,în muzică,în sute de feţe palide,în alţi ochi străini.
Imi amintesc ce mi-a zis,că dragostea se măsoară în culori,în clipe minunate,în speranţe şi vise,însă când ai plecat mi-ai spulberat orice reuşită.Sunt ani de când te-am aşteptat şi nu cred că au trecut în zadar.prinde-mă de mijloc şi ridică-mă spre cer.mă simt puternică,se citeşte pe faţa mea un zâmbet,o urmă de bucurie.suntem predispuşi la fericire.

"-spre ce ne îndreptăm?"
"-spre nicăieri ..."
"-măcar vom fi fericiţi?am obosit ..."
"-ştiu,dragule."

we might fall.

Zâmbeşte,te rog.

glasul lui parcă mi-a smuls inima din piept,mi-am lăsat capul pe umărul său ... am nevoie de timp,acum totul mi se pare un amalgam de imagini întunecat şi neclar.ei îi acuză,reiese ura,dar are dreptate.
se forţează să-mi zâmbească,am pufnit în râs lipită de gâtul lui.încerc să par oarecum impasibilă,să cuprind umbra cu sufletul însă totul mă depăşeşte.nu pot să te ajut,dragul meu.
mă surprinde că tu fugi acum de privirea lui,îti trezeşte un sentiment penibil pentru că tu ai greşit.schimbă te rog cadrul,traversează de 5 ori acelaşi hol lung cu paşi mărunţi.Poate ai crezut că te iartă sau ai obosit să asculţi soarta?Rezistă,şi-ţi promit că am să-ţi dau lumea întreagă.

Colourblind.

Cum aş putea să-i spun că … totul depinde de noi?Ne prefacem că umbra nu există,credem că dacă am stăpâni tehnici complicate,dacă am fugi destul de tare şi de departe,o să obosească şi n-o să ne mai urmărească.Oare? Folosim pretexte să umplem goluri,cine a zis că viaţa e uşoară?Fericirea ne e spulberată de cele mai mici chinuri,până la urmă haosul ne determină,nu ne putem desprinde,alergăm în cerc.Nu ştiu ce vreau,poate că timpul se opreşte pentru o clipă,sparge şi forţează destrămarea asta … cuvinte grele. Mă bucur de unele momente,cum ar fi : statul în pat şi ascultatul gălăgiei de afară produsă ori de muncitorii care lucrează,ori de vocile copiilor sau de ciripitul păsărilor,de cafeaua de dimineaţă .. totul capătă culoare şi viaţă odată cu înalţarea soarelui pe cer,iar asta ne alungă cele mai mari temeri.Acel sentiment care se înfiripă în sufletul omenesc stă la baza fiecăruia, însa noi suntem cei care îl modelăm, îl transpunem într-o formă reală.

"Eram şi noi aşa odată.Mai ştii?" "Când?" "Nu mai întreba când.Atunci … sau poate că vom mai fi" … singura soluţie să scapi de o umbră e să stingi lumina,să înfrunţi lucrul de care te temi fără ocolişuri.

Pull me out from inside.

Scrisoare către el .

Imi lipseşti mult de când ai plecat,au rămas în urmă doar reproşuri.Nu am somn,nu mai am vorbe să dau explicaţii,nu mai ştiu ce înseamnă odihnă,mă simt prinsă în nimic. Şi vreau să mă priveşti ca să-ţi spun că îmi pare rău,adu-mă din nou la start.Sper că-mi vezi tristeţea din spatele zâmbetului fals.
Acum a început să mă fascineze roşul … folosesc obsesiv cuvinte fără sens … mă întreb dacă am fugi,i-ar păsa cuiva?Ar încerca să ne găsească? Şi-ar face griji pentru noi?Poate că nu,dar ştii ce?Nici nu m-ar interesa.In lumea asta mi-ai ajunge doar tu.
Pot să zâmbesc fără să-mi vezi adevărata faţă încruntată,pot să şi râd fără să-mi vezi durerea pentru că … nu mă cunoşti îndeajuns,dar ce contează .

Şi atunci când vei veni,timpul se va opri in loc ... astept,dragul meu!