Sunt printre sutele de oameni care merg mereu pe aceeaşi alee acoperitã de frunze.E o toamnã târzie,friguroasã şi parcã sufletele noastre sunt la fel.Pline de urã şi vicii.Iar bate vântul şi îmi aşeazã pãrul în diferite direcţii.Mã obsedeazã gândul cã iar ajung acasã şi nu-i nimeni care sã mã înţeleagã;uneori mã abţin enorm sã nu plâng şi lacrimile nu-s de tristeţe,ci de nervi.
Dumnezeule sunt înconjuratã de proşti,cretini şi falşi.Un alt motiv pentru care urãsc toamna : mã face sã stau in casã şi sã-mi adun gândurile,sã le analizez şi sã-mi fac nervi din nou.Mereu mã pândesc situaţiile penibile la care am luat parte şi nu-mi dau pace deloc.
Ah,pur si simplu mã urãsc cãci nu pot fi puternicã .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu