Lasã-mã sã-mi plimb mâna prin pãrul tãu,sã te sãrut pe gât,sã-ţi şoptesc din când în când cã te iubesc,sã fiu alãturi de tine oricând îţi e greu.Cât de triste sunt dimineţile întunecoase şi reci.Imi dau o stare de moleşealã,de nesiguranţã,dar habar n-am de ce.Incep sã mã rãtãcesc în gânduri,nu mai ştiu ce am vrut sã zic,dar nu mai conteazã.Am şi uitat cã totul se poate transforma într-o minciunã şi ne poate rãni grav.Greşeala noastrã e cã suntem naivi.Avem orizonturi largi,iar noi ne abatem cãtre infinit.O amintire persistã ... Şi încep sã mã gândesc la relaţii,cum se îndrãgostesc oamenii,au copii,îmbãtrânesc împreunã şi îşi spun la revedere.
Poate cã e vina noastrã cã iubim, dar în fine .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu