Blesteamã-mi cuvintele care odatã te-au alinat şi ţi-au adus liniştea interioarã.Minte-te ca altãdatã,cãci ceaţa e singura care poate sã-ţi şteargã amintirea si spune-mi : sunt eu cu sufletul gol?Inchide ochii si aşteaptã-mã la nesfârşit. Lasã vântul sã-ţi treacã prin inimã,urmeazã-mi umbra şi pierde-te cu mine.In ochii tãi e incã iarnã,dar sufletul meu iţi aduce primãvarã. Incearcã sã-mi distrugi incet speranţele si ucide-mã. Şi pozele?Le-ai ars odatã si fãrã regrete mi-ai spus cã tot ce-a rãmas din noi e şters.Timpul ne sugrumã si mã face sã-mi pierd rãbdarea. Am greşit,apoi mi-am şters vina.Golurile din sufletele celor rãniti se vor umple,dar cand?Cãci uneori e greu sã lupţi pânã la infinit.Te-am fãcut sã mã crezi fericitã,te-am lãsat sã mã iubesti si sã-mi distrugi idealurile,in zadar.Ei îmi spun cã merit sã fiu aici implinitã.Oare e adevãrat? Trãim în intuneric şi asta incepe sã mã sperie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu