Dacă aş putea să vă citesc minţile, v-aş fi recunoscătoare. Poate că aşa nu aş mai lua decizii pripite şi aş şti să plâng , să sufăr când trebuie, aş trece prin toate etapele cu care trebuie să se confrunte un om pentru a redeveni fericit.Da, e despre iubire.Nu ştiu să iubesc! Banalul “te iubesc” am fost mai mult forţată de împrejurări să-l spun.. ce-i drept, era vorba mai mult de ataşare, devii dependent de o persoană care te caută mereu şi care te iubeşte. Iar apoi, e aşa greu să te dezobişnuieşti… e pentru prima oară când recunosc în faţa celorlalţi că nu sunt demnă de dragoste şi nu îmi mai este ruşine.
Când am întâmpinat suferinţa, am încercat metodele mele … metode care m-au ajutat la început, m-au făcut să uit, dar în final , m-am lovit prea tare şi nu am mai ştiut să mă ridic. Şi iată-mă acum dragul meu, cerând un pic de compasiune … îmi spun că data viitoare va fi altfel, că voi încerca din răsputeri să dau tot ce-i mai bun din mine, dar nu promit.. vezi tu? Viaţa asta nu-mi permite să-mi dau încrederea ori de câte ori apare un individ care mă vrea.. trebuie să vrea mai mult decât trupul şi mintea mea.. dar nu…
Azi a fost amuzant, m-am trezit cu gândul că mă voi ţine de mână cu cineva, cândva … am fost dezgustată . sunt prea tânară pentru iubiri care oricum nu ţin. Şi da, renunţ să mai joc după regulile tale, renunţ …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu