Câteodată am impresia că se ripisesc aiurea cuvinte întregi pe coala albă de hârtie. Iar mi s-a zis că-s ciudată,bineînţeles că trec peste şi ajung pe strada unde mi-am petrecut întreaga copilărie.Umblam … iar acum s-a ajuns aici.Sunt mare!Schimb două cuvinte cu un vechi prieten,apoi mă îndrept către metrou. Ah, soarele apune şi parcă totul tace,traficul e inexistent în lumea mea.E seara! - Si voiam să te întreb demult : Ai găsit ce-ţi doreai? Se produce obişnuita oboseala de care nu scap nici azi.Mă întorc acasă,mă trântesc în pat şi mă gândesc că vine vara.Singura care-mi alină durerea,mă gândesc şi că plec la mare.Vreau să simt cum mă gâdilă nisipul sub tălpi,să simt răcoarea vântului de seara,să simt marea,să-mi ascund sufletul între stânci,să-mi leg o piatră de picior şi să rămân acolo pe veci … iar de-ai mei cine o să aibă grijă? O să trecem şi peste asta …
I-am stârnit în inimă tragedie,suferinţă,căci mi-a distrus visele odată.Aştept răsăritul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu