Am fost acolo,i-am văzut teama şi neliniştea din ochi.Mâna o ţinea pe o carte veche cu coperţile scorojite,tremura.Sunt momente în care aş vrea doar să-i dăruiesc o parte din calmul meu,să-i întipăresc în minte pacea.-spune-mi cât ai să mai pierzi în faţa lui?arată-i că nu eşti slabă.
-nu mai am control asupra mea.prefer să cred că timpul nu se întoarce împotrivă şi că nu-mi poartă pică.prefer să stau aici,cu mâna pe clanţă,şi să-i deschid cuiva,poate poate acel cineva va intra pe uşă şi odată cu el va aduce fericirea de care am nevoie.
Niciodată nu a fost mai sigură pe ea.Avea un suflet mare.Părea să ne cuprindă pe toţi,să ne întregească într-un tot.Străzile pe care umbla,gardurile albe,trotuarele aglomerate de maşini parcate,florile din curte … acestea erau elementele pe care le vizita zi de zi,lucrurile care ei îi dădeau viaţă.oprea secunde şi minute,se holba la tot ce-o înconjura şi fredona melodii.
Ce fată plină de speranţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu