Resentment .

Mi-a şoptit numele,apoi m-a luat de mână ... ceva s-a auzit din gura lui şi nu-mi venea să cred : "putem să vorbim?".Inima mi s-a oprit,respiram din ce în ce mai greu,iar genunchii mi s-au înmuiat.N-am mai fost singuri de luni de zile şi eram un pic surprinsă.Mă uitam în ochii lui şi era complet pierdut,nu ştia ce să-mi zică,cu ce să înceapă.L-am întrebat dacă e fericit.Mi-a răspuns că da şi că o duce destul de bine.Mi-am ridicat privirea de pe asfalt,i-am zâmbit şi m-am întors cu gândul să plec.In acel moment am auzit : "dar tu?eşti fericită?".M-am întors şi i-am răspuns că nu.Ce putea fi mai dureros decât asta?M-am abţinut enorm să nu plâng,simţeam cum mă rup în mii de bucăţele,cum mă sufoc,iubirea parcă mi s-a transformat în păcat,nu mai puteam sta locului."Dar o să fiu bine.Mă bucur pentru tine!" şi m-am îndepărtat.Imi venea să alerg cât mai departe de el ...
Nu m-am dus acasă,nu puteam.Am umblat pe străzi până târziu încercând să găsesc ceva.Voiam orice să mă facă să uit ...